Avort spontan (avort spontan) - Diagnostic

Diagnosticul avorturilor spontane este de obicei simplu. Se bazează pe plângerile pacientei, datele examenului general și ginecologic și rezultatele colposcopiei, testelor hormonale și ecografiei.

Starea generală a pacientei poate fi determinată atât de sarcina în sine, cât și de gradul de pierdere de sânge asociat cu tipul de avort spontan. În cazul avorturilor spontane iminente și incipiente, starea femeii este de obicei satisfăcătoare, cu excepția cazului în care există o toxicoză precoce precipitantă a sarcinii, iar avortul spontan este precipitat de o patologie somatică severă. În cazurile de avort continuu, incomplet sau complet, starea pacientei depinde de durata, intensitatea și amploarea pierderii de sânge. Sângerările prelungite și ușoare duc la anemie, a cărei severitate depinde de starea femeii. Pierderea acută de sânge poate provoca șoc.

Constatările examenului ginecologic în cazurile de avort spontan indică faptul că dimensiunea uterului corespunde duratei menstruației absente. Uterul răspunde la palpare prin contracție. Nu există modificări structurale ale colului uterin. Când avortul spontan a început, colul uterin poate fi ușor scurtat, cu un orificiu extern ușor deschis. Un corp uterin contractat, corespunzător vârstei gestaționale, iar polul inferior al ovulului fecundat este ușor accesibil prin canalul cervical indică un avort în curs de desfășurare. Într-un avort incomplet, dimensiunea uterului este mai mică decât vârsta gestațională, iar canalul cervical sau orificiul extern este ușor deschis.

Metodele de diagnostic suplimentare pentru avorturile spontane nu sunt necesare în toate cazurile. Avortul este frecvent, iar avorturile incomplete, în general, nu necesită metode de diagnostic suplimentare. Doar în cazuri izolate se utilizează ecografia pentru a ajuta la diferențierea avorturilor incomplete de cele deja în curs.

Metodele de laborator și instrumentale sunt utilizate pentru diagnosticarea precoce și monitorizarea dinamică a etapelor inițiale ale întreruperii sarcinii.

Studiile colpocitologice ajută la identificarea riscului de avort spontan cu mult înainte de apariția simptomelor clinice. Se știe că indicele cariopicnotic (IKP) nu trebuie să depășească 10% în primele 12 săptămâni de sarcină, 3-9% în săptămânile 13-16 și, în general, rămâne sub 5 % ulterior. Un IKP crescut indică un risc de avort spontan și necesită intervenție hormonală.

Totuși, trebuie reținut că, în cazul sarcinii pe fondul androgenismului, o scădere a IPC este un semn nefavorabil, dictând necesitatea utilizării medicamentelor estrogenice.

Determinarea nivelurilor plasmatice de gonadotropină corionică (HCG), estradiol și progesteron are valoare prognostică. Întreruperea sarcinii în primul trimestru devine o posibilitate reală dacă nivelurile de HCG sunt sub 10.000 mUI/ml, nivelurile de progesteron sunt sub 10 ng/ml, iar nivelurile de estradiol sunt sub 300 pg/ml.

La femeile cu androgenism, determinarea nivelului de 17-KS în urina zilnică are o mare valoare diagnostică și prognostică. Dacă nivelul de 17-KS depășește 42 μmol/L, sau 12 mg/zi, riscul de avort spontan devine real.

Valoarea metodelor de diagnostic de laborator pentru amenințarea de avort spontan crește atunci când sunt combinate cu o examinare cu ultrasunete. Semnele ecografice ale amenințării de avort spontan la începutul sarcinii includ localizarea ovulului fertilizat în partea inferioară a uterului, apariția unor contururi neclare, deformări și constricții ale ovulului fertilizat. De la sfârșitul primului trimestru, dacă există amenințarea unui avort spontan, se pot identifica zonele de dezlipire de placentă și se poate măsura diametrul istmului.